Ce surpriză i-a pregătit un britanic iubitei sale, în timp ce se deplasa spre locul de muncă. „A fost cel mai nebunesc gest pe care l-am făcut vreodată”

Publicat: 20 04. 2015, 11:52
Actualizat: 25 04. 2015, 13:11

Paul Bakewell, un tânăr în vârstă de 35 de ani din Walsall, West Mids, a realizat panoul „pe ascuns” și l-a amplasat în calea iubitei sale. Complicele bărbatului a fost chiar șeful iubitei sale, care, vineri dimineață, a transportat-o pe Tara Barber (32 de ani) pe drumul respectiv, mințind că trebuie să ajungă la o ședință.

Coafeza a fost lăsată fără cuvinte de gestul bărbatului, care a folosit un panou de 6 x 9 metri cu mesajul: „Tara, mi-ai schimbat viața. Vrei să te căsătorești cu mine?”. Paul i-a rugat pe prietenii și rudele sale să se ascundă pe marginea drumului, apoi a îngenuncheat și i-a cerut mâna alesei sale.

Bărbatul a precizat că n-a dormit două zile, gândindu-se la momentul decisiv în care va adresa marea întrebare. „A fost cel mai nebunesc gest pe care l-am făcut vreodată. Tara a fost de-a dreptul șocată, emoționată, nu a crezut ce i se întâmplă”.

Paul a plecat de acasă la patru dimineața pentru a aranja panoul romantic, mințind-o pe iubita sa că se deplasează la o urgență (Paul lucrează în domeniul siguranței echipamentelor de gaze naturale). Inițial, a fost dezamăgit de faptul că firma Homeserve cumpărase spațiul de pe panoul publicitar respectiv, dar aceasta i-a permis bărbatului să-l utilizeze, scrie Daily Mail

foto: captură Daily Mail