Cea mai în vârstă femeie din lume a împlinit 115 ani

Publicat: 05 03. 2013, 13:54
Actualizat: 03 04. 2019, 20:07

Japoneza Misao Okawa, desemnată recent de reprezentanții Guinness World Records cea mai în vârstă femeie din lume, a împlinit, marți, 115 ani, informează AFP.

„Nu credeam că voi ajunge la vârsta aceasta, este datorită vouă”, a declarat pentru postul de televiziune TBS Misao Okawa, fiica unui negustor de chimonouri, originară din orașul Osaka.

Pentru a-și sărbători cea de-a 115-a aniversare, la azilul de bătrâni unde locuiește, femeia a fost servită cu felul ei de mâncare preferat, sushi cu macrou.

Okawa s-a născut pe 5 martie 1898. Ea s-a căsătorit în 1919 și a avut trei copii, doi dintre aceștia fiind încă în viață și nonagenari. Cea mai în vârstă femeie din lume are patru nepoți și șase strănepoți.

De-a lungul vieții, femeia a cunoscut patru împărați ai Japoniei și nu a suferit de nicio boală gravă, cu excepția unei fracturi la un picior, la vârsta de 102 ani.

În prezent, cel mai în vârstă bărbat din lume este un japonez, Jiroemon Kimura, de 115 ani, locuitor al fostei capitale imperiale Kyoto. Născut pe 19 aprilie 1897, el este și cel mai bătrân om din lume.