Cel mai iubit supermarket: Nu are niciun angajat, ușile sunt mereu deschise și clienții intră și ies cum vor

Publicat: 15 04. 2016, 07:58

Magazinul a fost înființat în localitatea suedeză Viken, după ideea unui cetățean pe nume Robert Ilijason, și a fost deschis doar după ce aplicația a fost aprobată de compania americană Apple în luna ianuarie. Localnicul s-a gândit la această variantă după ce a rămas fără mâncare pentru copilul său și a trebuit să conducă aproximativ 20 de kilometri până la cel mai apropiat magazin deschis la acea oră. Atunci s-a gândit că și în orașul său ar trebui să existe un magazin deschis permanent, așa că supermarketul pe care l-a conceput funcționează 24 de ore din 24, în toate zilele săptămânii, pentru că nu are nevoie de personal.

Concret, clienții folosesc aplicația denumită Näraffar în suedeză („magazin în apropiere” – trad.) ca să deschidă ușa și să scaneze fiecare produs în parte, apoi sunt taxați lunar pentru cumpărăturile pe care le-au făcut prin contul bancar.

Citește în continuare pe ZF.ro.