Cercetătorii elvețieni au descoperit Streptococus tigurinus, o bacterie periculoasă, care se găsește în cavitatea bucală

Publicat: 19 05. 2012, 13:44
Actualizat: 19 05. 2012, 13:44

Cercetătorii elvețieni de la Universitatea din Zurich au descoperit o nouă bacterie cu un ridicat potențial patogen în mucoasele bucale, scrie publicația belgiana Passion Sante în pagina electronică.

Numită „streptococus tigurinus”, bacteria a fost identificată în sângele unor pacienți bolnavi de endocardită, o infecție a endocardului, respectiv meningită sau spondilodiscită, o infecție gravă a vertebrelor, precum și în mucoasele lor bucale.

„Streptococus tigurinus” se aseamănă cu o serie de tulpini de streptococi prezenți în gură, care pot fi periculoși dacă intră în sânge. Acest lucru se poate întâmpla la scoaterea unui dinte sau din cauza sângerării gingiilor.

„Trebuie să facem mai multe cercetări pentru a descoperi procesele care duc la declanșarea acestor boli. Acest lucru va permite ca pacienții infectați să fie tratați mai repede și cu medicamentul cel mai potrivit”, a explicat Andrea Zbinden, coordonator al studiului publicat în revista International Journal of Systematic and Evolutionary Microbiology.