CIA a dezvăluit adevărul despre OZN-urile care au survolat cerul SUA în anii ’50 și ’60

Publicat: 02 01. 2015, 19:05

„Rapoartele privind activitățile neobișnuite de pe cer din anii ’50? Noi am fost”, a anunțat compania, potrivit upi.com. Documentul atașat mesajului CIA este un raport declasificat despre testarea unui avion de spionaj U-2 la altitudini de peste 18.000 de metri.

Jumătate din cazurile aparițiilor de OZN-uri au reprezentat de fapt momentele în care avionul a fost testat la mare altitudine. Mai exact, oamenii de la acea vreme nu ar fi crezut că un asemenea experiment este posibil și au pus totul pe seama unor obiecte zburătoare neidentificate.

U-2 este un aparat de zbor folosit de Forțele Aeriene americane și în total s-au construit 104 unități. Un asemenea avion a fost doborât de sovietici în luna mai a anului 1960, de la o altitudine de 21.000 de metri, în timpul primei încercări de traversare a spațiului aerian al Uniunii Sovietice.