Cine va interpreta tema muzicală a următorului film „James Bond”

Publicat: 08 09. 2015, 14:39

„Sunt încântat de faptul că pot, în sfârșit, să spun oamenilor acest lucru”, a declarat Sam Smith în emisiunea „Breakfast Show with Nick Grimshaw” difuzată de postul BBC Radio 1.

Cântecul, intitulat „Writing’s On The Wall”, a fost compus de Sam Smith și a fost înregistrat în luna ianuarie.

„A fost cel mai rapid cântec pe care l-am compus vreodată”, a declarat Sam Smith, dezvăluind că a avut nevoie de doar 20 de minute pentru a compune versiunea demo a piesei, ce a fost expediată apoi producătorilor francizei „James Bond”.

 

 

„Pur și simplu, cântecul a venit spre noi. Este un cântec de dragoste clasic”, a adăugat artistul britanic.

Luni, Sam Smith publicase pe Twitter o fotografie care îl arăta în timp ce purta un inel cu logoul organizației criminale din acest film de acțiune.

Cântecul va fi disponibil în magazine și pe internet începând din 25 septembrie.

A fost compus în colaborare cu Jimmy Napes, un cunoscut muzician care a colaborat în trecut cu Sam Smith la alte două piese celebre din repertoriul acestuia – „Stay With Me” și „Lay Me Down”.

Temele muzicale ale unor filme precedente din franciza „James Bond” au fost interpretate în trecut de artiști celebri, precum Adele („Skyfall”), Madonna („Die Another Day”), Sheryl Crow („Tomorrow Never Dies”) și Shirley Bassey („Goldfinder”, „Diamonds Are Forever” și „Moonraker”).

Filmul „Spectre”, regizat de Sam Mendes, va fi lansat pe 26 octombrie în Marea Britanie și pe 6 noiembrie în restul lumii, inclusiv în Statele Unite ale Americii și în România.

În „Spectre”, actorul Daniel Craig interpretează pentru a patra oară rolul agentului 007. Christoph Waltz, Léa Seydoux, Monica Bellucci, David Bautista și Andrew Scott fac, de asemenea, parte din distribuția acestui film, al doilea din serie pe care îl regizează Sam Mendes. Printre ceilalți actori din distribuție se mai află Naomie Harris, Ben Whishaw și Ralph Fiennes.

Potrivit producătorilor, intriga noului film este dominată de „un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizații sinistre”.

Cele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, „Skyfall”, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

Sam Smith, în vârstă de 23 de ani, un nou venit pe scena muzicală internațională, a câștigat la începutul acestui an două premii Grammy pentru single-ul său „Stay With Me (Darkchild Version)” și a fost numit cel mai bun artist debutant. Totodată, discul său de debut, „In the lonely hour”, a câștigat premiul pentru cel mai bun album pop.

Cântărețul soul-pop a spus că albumul care l-a făcut celebru a fost inspirat de problemele pe care le-a avut în dragoste, după ce a fost părăsit, anul trecut, de bărbatul de care era îndrăgostit.