Ciocolata „Viagra” va fi lansată în curând pe piață

Publicat: 01 12. 2012, 18:42
Actualizat: 22 10. 2014, 08:50

Iubitorii de ciocolată vor avea în curând la dispoziție un nou sortiment din produsul dulce. „Ciocolata Viagra” va apărea în curând în Uniunea Europeană, scrie Daily Mail.

Cel mai mare producător de ciocolată din lume a dezvoltat o nouă tehnică prin care crește concentrația de flavonoide din produs. Denumită „Turbo”, ciocolata va fi de ajutor pentru bărbații care în prezent dau bani pe Viagra.

Specialiștii spun că va fi mai simplu să bei o cană caldă de ciocolată sau să mănânci câteva bucăți de ciocolată, în loc să consumi pastile chimice colorate în albastru.