„Cometa secolului” se apropie de Soare. Când va fi vizibilă cu ochiul liber

Publicat: 17 11. 2013, 15:25
Actualizat: 20 03. 2019, 17:30

Cometa ISON, supranumită și „cometa secolului”, va trece prin sistemul nostru solar, la mică distanță de Soare, în mai puțin de două săptămâni și va crea un adevărat spectacol cosmic în timp ce gheața din corpul său se va vaporiza și o va face să pară extrem de luminoasă, scrie Daily Mail.

ISON va trece la o distanță de circa 999.400 de kilometri de Soare, de 100 de ori mai aproape decât cometa Hale Bopp, una dintre cele mai luminoase din secolul trecut și care a fost vizibilă cu ochiul liber timp de 18 luni.

FOTO: NASA/ Babak Tafreshi (TWAN)

„Cometa secolului” a fost descoperită în luna septembrie a anului trecut de către doi astronomi amatori care au rămas uimiți de cât de luminoasă era aceasta în ciuda distanței foarte mari la care se afla. În acea perioadă, cometa se situa chiar mai departe de orbita planetei Jupiter.

Oamenii de știință se așteaptă ca ISON să fie vizibilă cu ochiul liber în diminețile din luna decembrie și pe timpul nopții în luna ianuarie.

Unii speciliști se tem însă că din cauza apropierii de Soare și din cauza presiunii foarte mari care se va pune asupra sa, ISON ar putea să cedeze și să explodeze.