”Copacul morții”, una dintre cele mai toxice plante din lume. Ce provoacă fructele sale

Publicat: 10 07. 2016, 19:45
Actualizat: 11 07. 2016, 12:38
În anul 2000, Nicola Strickland, un radiolog din SUA care se afla în vacanță în insula Tobago din Marea Caraibilor, a confundat fructul produs de ,,Copacul Morții” (Hippomane mancinella) cu un măr și, împreună cu prietena care se afla cu ea, a mușcat din el, încercând să își potolească setea. Imediat, cele două au simțit un gust piperat, care, după aceea s-a transformat într-o senzație de arsură. Ulterior, aceasta s-a acutizat, iar cele două și-au dat seama că respiră din ce în ce mai greu. Din fericire, turistele au supraviețuit, cel mai probabil pentru că au mâncat foarte puțin din fructele otrăvitoare. 
 
,,Copacul Morții” conține foarte multe toxine, dintre care cea mai importantă este cea cunoscută sub numele de ,,phorbol”, scrie Descoperă. Localnicii spun că triburile din zona Caraibilor foloseau această substanță pentru a-și tortura inamicii. Se spune că băștinașii își legau prizonierii de copaci și așteptau să plouă, pentru ca apa să se îmbine cu toxina și să curgă pe trupurile celor chinuiți, provocându-le arsuri și iritări puternice pe piele. 
 
Băștinașii spun că cei care au încercat să ardă copacii otrăvitori s-au ales cu iritații oculare severe și chiar au orbit temporar. 
 
Foto: linkbeef.com