Creatorii „Game of Thrones” s-au retras din proiectul viitoarei trilogii „Star Wars”

Publicat: 29 10. 2019, 14:28

Recent, cei doi au încheiat un contract de exclusivitate cu compania Netflix, iar, potrivit unui comunicat publicat de platforma specializată Deadline, cei doi nu ar fi putut să se ocupe de ambele proiecte.

Benioff și Weiss au adăugat că se simt extrem de încântați de „faptul că au putut să vorbească despre «Star Wars»” cu creatorul francizei, George Lucas.

„Ne place «Star Wars». Când George Lucas a creat-o, ne-a creat și pe noi”, au mai spus cei doi.

Președintele companiei Lucasfilm, Kathleen Kennedy, a declarat la rândul său că Benioff și Weiss sunt bineveniți în viitor, aceștia fiind niște „povestitori incredibili”.

Potrivit unui comunicat al companiei Disney, publicat în luna mai, acțiunea noii trilogii va fi separată de saga Skywalker, care se va încheia o dată cu pelicula „Star Wars: The Rise of Skywalker”, ce va fi lansată în 20 decembrie.

Filmele din noua trilogie sunt programate pentru lansare în 2022, 2024, respectiv 2026.

Franciza „Star Wars/Războiul stelelor” a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prințesa Leia și Darth Vader și fraze precum „May the force be with you” („Forța fie cu tine”) au intrat în cultura pop. Franciza „Star Wars”, creată de George Lucas, a avut încasări totale de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, de la lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Benioff și Weiss sunt creatorii serialului fenomen „Game of Thrones”, al cărui episod final a fost difuzat la începutul lunii mai și a stabilit un record de audiență. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani și un Peabody Award.