Credea că are o tumoră, dar medicii au fost șocați când au descoperit adevărata cauză: Mi-a mâncat creierul timp de 15 ani. Nu-mi vine să cred – FOTO

Publicat: 05 11. 2019, 15:54

Încă din 2007 Wang Lei a început să aibă tot felul de simptome printre care și un fel de amorțeală.

După ce a fost supus mai multor controale făcute de către specialiști diverși, bărbatul a fost diagnosticat cu tumoră malignă la nivelul creierului.

Însă în ciuda acestui fapt, starea lui Wang Lei se înrăutățea pe zi ce trecea ajungând chiar să aibă convulsii și să își piardă cunoștința, potrivit mediei locale.

Abia în 2018 medicii au descoperit că bărbatul avea o tenie la nivelul creierului, însă l-au sfătuit să nu se opereze deoarece zona în care era situat era una greu accesibilă iar riscurile unei proceduri chirurgicale ar fi fost mult mai mari.

Totuși, tratamentul nu și-a făcut efectul, astfel încât bărbatul a fost de curând supus operației de îndepărtare a teniei la Spitalul de Neurologie Guangdong Sanjiu.

Potrivit mediei locale, chirurgii au îndepărtat o specie de tenie care, în mod normal, se găsește mai degrabă în intestinele câinilor și pisicilor și foarte rar în cele umane.

„Operația a fost una foarte riscantă. Tenia era vie și se mișca iar noi a trebuit să ne asigurăm că îl eliminăm în totalitate întrucât s-ar fi putut regenera. Acesta nu este singurul caz. Numai anul acesta am tratat 4 pacienți pentru aceeași cauză. Oamenii trebuie să fie foarte atenție atunci când mănâncă broaște, melci și șerpi întrucât acestea trebuie gătite foarte bine”, a declarat Doctorul Gu.

Foto: Asia Wire