Credeau că nu pot avea copii, dar au ajuns să facă cinci în doar șase ani

Publicat: 20 07. 2012, 15:52
Actualizat: 23 08. 2013, 03:02

Deși credeau că nu vor reuși să aibă vreodată copii, britanicii Jeanette și Arthur Fardelin au ajuns să fie părinții a cinci copii în doar șase ani, informează The Sun.

După ce, timp de opt ani, încercaseră să facă un copil pe cale naturală, în 2001 cei doi au hotărât să apeleze la fertilizarea în vitro.

Primele trei încercări au fost nereușite, dar cea de-a patra s-a încheiat cu venirea pe lume, în februarie 2006, a lui Millie. În 2005 lui Jeanette îi fuseseră fertilizate cu succes 18 ovule, unul dintre embrioni i-a fost implantat, iar restul au fost congelați pentru a fi utilizați ulterior.

Sursa foto: The Sun

În 2007, cei doi părinți au hotărât să-i ofere lui Millie bucuria unui frățior, așa că au apelat la embrionii conservați, astfel că, în 2008, a venit pe lume Adam, al doilea copil al familiei.

Seria bebelușilor concepuți în vitro a continuat cu Matthew, născut în 2010, și cu gemenii Lulu și Isaac.

Cei doi părinți simt că familia lor este completă și recomandă tuturor celor care își doresc copii, dar nu îi pot avea pe cale naturală, să apeleze la aceeași metodă