Cristi Borcea și Valentina Pelinel S-AU CĂSĂTORIT în secret. Cei doi vor avea GEMENI

Publicat: 12 09. 2018, 23:31
Actualizat: 19 11. 2018, 12:43

După eliberarea condiționată, Cristian Borcea a făcut rapid pregătirile pentru căsătoria cu Valentina Pelinel, astfel că miercuri, 12 septembrie, cei doi s-au prezentat în fața ofițerului de stare civilă de la Primăria Voluntari.. Detaliile ceremoniei au fost stabilite în cel mai mare secret, iar data căsătoriei a fost dezvăluită de presa mondenă abia în ziua în care a fost oficiată. De altfel tatăl fostului acționar de la Dinamo povestea încă de când acesta se afla după gratii că cei doi au în plan să se căsătorească, dar lumea VIP nu se aștepta ca ei să facă pasul atât de repede.

Valentina Pelinel a confirmat cununia civilă cu Cristi Borcea, publicând pe Facebook o fotografie de la ceremonia care a avut loc miercuri. Cei doi urmează să devină din nou părinți, fostul acționar al FC Dinamo declarând că își dorește fetițe. „Da”, a scris Valentina Pelinel lângă imaginea în care apare lângă fostul finanțator al FC Dinamo.

„Deocamdată am făcut doar cununia, am vrut să ne fie alături doar părinții”, a declarat Pelinel pentru Antena Stars. „Sunt fericită și împlinită. Am așteptat de mult momentul ăsta”, a adăugat ea.

„Noi am plănuit căsătoria de când eram în penitenciar. A fost chimie de la început”, spune și Borcea. „Au semnat niște prieteni apropiați nouă”, a adăugat el. 

Cei doi au mărturisit că Pelinel așteaptă gemeni. „Sunt fericită, așteptam amândoi de mult momentul acesta și ați văzut că noi am fost uniți de la început și în momente foarte grele și nu am nicio îndoială că acum o să fim uniți și în momente foarte bune”, a spus Valentina Pelinel. 

„Cererea în căsătorie a fost plănuită din momentul în care am întâlnit-o și de atunci a spus

De când a fost eliberat, fostul acționar de la Dinamo a fost plecat în mai multe vacanțe cu Valentina Pelinel, pe care le-a petrecut discret, doar în familie, timp în care cei doi și-au consolidat și mai mult relația, relatează sursele mondene.

Omul de afaceri face pasul cel mare pentru a treia oară, iar Valentina se căsătorește și ea pentru a doua oară, după divorțul de politicianul Cristian Boureanu.

Cristian Borcea a mai fost căsătorit cu Mihaela Borcea, cu care are trei copii și cu Alina Vidican, cu care a făcut doi copii, dar la care a renunțat pentru Valentina Pelinel și pentru fiul lor Milan.