Cu cine va vota Andrei Pleșu la alegerile prezidențiale „în ambele tururi”: „M-am săturat de clămpănitori șmecheri”

Publicat: 18 10. 2014, 13:38
Actualizat: 22 03. 2019, 11:47

Andrei Pleșu scrie, în cel mai recent editorial din Dilema Veche, că va vota cu Klaus Iohannis în ambele tururi ale alegerilor prezidențiale. Invitat la Gândul LIVE, Pleșu a precizat că înclină către candidatul PNL, dar și că în turul doi este dispus să voteze cu oricine în afară de Vitor Ponta.

„Voi vota, în ambele reprize, cu dl Iohannis. Și nu numai pentru că e mai bine plasat în sondaje. Îi găsesc suficiente calități ca să schimbe sunetul de fond al perioadei postelectorale. M-am săturat de clămpănitori șmecheri, de tirade demagogice, de platitudini paradiziace. Vreau alt stil! Altă muzică! Sau nici o muzică! Pariez pe laconismul decent, pe discursul nespectaculos, pe refuzul de a intra în bălăcărela în care ne sufocăm de peste 20 de ani”, scrie Pleșu în Dilema Veche.

Editorialistul notează totodată că „pe piață” nu există la ora actuală un candidat ideal.

„Dar fiindcă trebuie să optez, cu riscurile de rigoare, voi vota Klaus Iohannis. Susțin, fără rezerve, punctul de vedere al lui Andrei Cornea, din revista 22. Am o caldă prețuire pentru Adrian Papahagi, dar nu pot să nu constat că dispune de o inocentă versatilitate. Cînd pe lîngă Băsescu, cînd fondator la PMP, cînd disident al PMP, cînd devotat al Monicăi Macovei. E, fără îndoială, dreptul omului să-și reformuleze opțiunile, mai ales cînd o face cu bună-credință și cu o anumită fervoare. Prefer, totuși, ca să nu mă încurc, oarecare glacialitate, oarecare umor, oarecare >”, mai scrie el.