Cum arată casa care rezistă la tornade

Publicat: 08 08. 2013, 19:24
Actualizat: 11 01. 2020, 09:28

Firma de arhitectură 10 Design din Hong Kong a prezentat un proiect de casă care rezistă la tornade. Atunci când un astfel de fenomen meteorologic extrem se apropie, casa intră în pământ, scrie BusinessInsider.com.

Tornadele reprezintă o problemă foarte serioasă în SUA. Potrivit datelor oficiale, circa 57% din banii plătiți de companiile de asigurări din 1953 până astăzi au fost pentru daunele provocate de tornade. În fiecare an, circa 1.200 de astfel de fenomene se formează în SUA în fiecare an.

Casa imaginată de cei de la 10 Design întră în pământ până la nivelul acoperișului. Doar acesta din urmă trebuie reconstruit în cazul în care clădirea este lovită.

Casa, cu o suprafață de circa 274 metri pătrați este realizată din beton și intră într-o groapă cu ajutorul a patru pistoane hidraulice, câte unul la fiecare colț.

În cazul în care cade rețeaua de electricitate, lichidul din pistoane poate fi scos manual pentru a coborî structura. Primul prototip va fi construit în Utica, Kansas. Proiectul va costa între 300.000 și 500.000 de dolari. Prețul va scădea pe măsură ce mai multe case sunt construite, estimează cei de la 10 Design.