Cum poate fi depistată osteoporoza

Publicat: 02 10. 2016, 14:29
Actualizat: 02 10. 2018, 09:32

„Prevenția are un rol crucial în cazul acestei boli. Se recomandă mișcarea zilnică, consumul regulat de lactate, renunțatul la fumat, dar și aportul de Vitamina D. Trebuie menționat faptul că deficitul de Vitamina D este extrem de des întâlnit la adulții din țara noastră, iar acesta poate avea consecințe extrem de grave asupra sistemului osteo-muscular””, spune medicul Vlad Predescu pentru Gândul.

La ora actuală, schema tratamentului medicamentos este indicată de medicul reumatolog, endocrinolog și, eventual, ortoped. „Diagnosticul se poate pune extrem de simplu, respectiv prin efectuarea unei investigații imagistice cunoscută sub numele de Dexa. Aceasta trebuie efectuată la nivelul coloanei vertebrale și la nivelul șoldului. Odată boală declanșată, tratamentul poate dura chiar și ani, pentru că, de multe ori, nu este eficient, iar asta înseamnă alte încercări de a găsi medicamentul cel mai eficient pentru fiecare pacient. Există și cazuri în care evoluția bolii nu poate fi oprită prin mijloace tradiționale.

Rolul chirurgului ortoped începe în momentul în care intervine și rezolvă prin operație fracturile cauzate de osteoporoză, care se pot produce în urma unor traumatisme banale, provocate de căderea pacientului.

La ora actuală, au fost descoperite tehnici chirurgicale noi, implanturi metalice speciale care permit fixarea fracturii apărută în osul fragilizat. „Există situații când suntem nevoiți să creștem densitatea osoasă artificial, prin injectarea de ciment în țesutul osos. În acest mod, creștem rezistența și putem avea duritatea necesară pentru fixarea fracturilor cu ajutorul tijelor sau al șuruburilor”,  spune doctorul Vlad Predescu.  

Fracturile de șold au devenit o realitate medicală îngrijorătoare, mai ales că, anual, au loc peste 1,6 milioane de astfel de incidențe în toată lumea. Prognozele sunt sumbre și în acest caz. Astfel, în anul 2050, numărul acestor cazuri va crește alarmant, estimarea fiind că vom avea parte de pâna la 6,3 milioane de fracturi de șold anual, la nivel global.

„O altă provocare o constituie protezarea șoldului, dat fiind faptul că fractura de col femural este frecventă și, în multe cazuri, duce la cazuri de invaliditate. Pentru a nu avea consecințe funcționale, pacientul trebuie să ia în calcul o proteză de șold de cea mai bună calitate, iar intervenția chirurgicală să fie efectuată de către medici cu experiență în acest domeniu. Numai în aceste cazuri recuperarea poate fi rapidă, fără complicații, iar pacientul poate fi mobilizat și ajunge să înceapă mersul la numai câteva zile după operație”, concluzionează medicul ortoped.