CURĂ DE SLĂBIRE. Cum poți scăpa de kilogramele în plus făcând sport doar 4 minute pe zi. VIDEO

Publicat: 02 04. 2013, 12:48
Actualizat: 18 05. 2015, 18:56

The Guardian scrie despre o dietă inedită, dar foarte eficientă, care include doar patru minute de sport în fiecare zi. Antrenamentul Tabata este una dintre cele mai în vogă metode de a slăbi, care câștigă tot mai mult teren în rândul celor care vor să slăbească, mai scrie cotidianul britanic.

Antrenamentul se bazează pe ședințe de câte 20 de secunde de mișcare intensă, în care trebuie să depui foarte mult efort, urmate de 10 secunde de odihnă. Cele doua etape se repetă de 8 ori. Poți merge pe bicicleta, poți alerga, poți face gimnastică sau orice alte mișcări cunoscute – important este să depui efort maxim la fiecare 10 secunde, timp de 4 minute.

Antrenamentul Tabata a apărut în 1996, preluând numele doctorului Izumi Tabata, și a fost implementată în programul atleților din Japonia. Studenții pe care doctorul a experimentat această metodă aveau de făcut 88 de minute de mișcare în acest fel pe săptămână. La finalul a șase săptămâni, testele cardiovasculare și musculare au dat rezultate incredibile.

„Erau ca și morți la început. După 4 minute de exerciții intense, erau extenuați, dar după șase săptămâni, au văzut rezultatele și au fost surprinși. Toți suntem surprinși. Am constatat, în urma testelor, că această metodă scade și riscul de diabet”, a spus dr. Tabata.

Medicul spune că organismul arde calorii atât în timpul antrenamentului, dar și după. După cele patru minute de antrenament pe zi, corpul va arde calorii până la 36 de ore. Deși efortul fizic este depus într-un timp destul scurt, efortul pe care organimul îl resimte este unul destul de ridicat.