Dana Rogoz, o mămică relaxată pe coperta de august a revistei „Ce se întâmplă, doctore?”

Publicat: 28 07. 2014, 15:16
Actualizat: 01 02. 2019, 03:30

„Înainte de o astfel de ședință foto îmi făceam de fiecare dată o mulțime de griji, mă uitam de nu știu câte ori în oglindă, eram stresată, îndoită etc. Dar acum nu am mai avut timp de aceste griji. M-am gândit doar la bebe. Mi-a fost mai ușor!”, mărturisește Dana Rogoz în numărul de august al celei mai citite reviste de sănătate și frumusețe din România, care a apărut astăzi pe piață.

Despre bebelușul Vlad, mama spune că este mai mult ca perfect. Același lucru îl putem spune și noi despre silueta Danei. „Am luat 9 kilograme în sarcină și cred că acum am cu 1 kg mai puțin decât aveam înainte de a rămâne însărcinată. Spun „cred” pentru că nu mă preocupă acest subiect și nu m-am mai cântărit în ultima perioadă. Dar la ultimul cântar aveam mai puțin decât înainte de a rămâne gravidă. Toată lumea mă întreabă cum am slăbit așa de repede, iar eu le răspund că nu am ținut nicio dietă. Am noroc de un metabolism bun” spune tânăra mămică în formă maximă.

Din numărul de august al revistei „Ce se întâmplă, doctore?”, cititoarele se pot inspira în alegerea unei coafuri lejere, de sezon.

În plus, pot afla cum se rezolvă trei mari probleme ale pielii care apar după expunerea la soare, dar și care sunt diferențele dintre tratamentele cu pilule și cele injectabile.

De asemenea, nu lipsesc cele mai bune sfaturi de slăbire: în august „Ce se întâmplă, doctore?” recomandă zumba, rețetele cu creveți, grătarul cu sos de cimbrișor și pepenele răcoros.