De ce a murit fostul solist al trupei Soundgarden, Chris Cornell

Publicat: 19 05. 2017, 09:18
Actualizat: 23 05. 2017, 00:20

Chris Cornell a fost găsit, joi, fără suflare întins pe podeaua băii camerei hotelului MGM Grand Detroit unde era cazat, în urma concertului susținut în Detroit. 

„Investigăm cazul cu suspiciunea de sinucidere. Aceasta este pista pe care mergem”, declara, ieri, un oficial din cadrul poliției.

Agentul său, Brian Bumbery, a declarat că moartea artistului este „bruscă și neașteptată”, iar soția și familia sa sunt în stare de șoc.

 Ca vocalist al trupei Soundgarden, Cornell a ajutat la construirea mișcării de rock grunge. Cornell deținea în palmares premii Grammy și numeroase nominalizări la Globurile de Aur, pentru voce, compoziție, versuri.

În plus, Cornell era un filantrop activ și a fondat Organizația Chris și Vicky Cornell, pentru a sprijini copiii care se confruntă cu probleme precum sărăcie, abuz, neglijență.

Chris Cornell avea 52 de ani.