Descoperire uimitoare a NASA: ce se află pe unul dintre sateliții Jupiter

Publicat: 13 03. 2015, 13:02
Actualizat: 13 03. 2015, 13:04

Potrivit oamenilor de știință americani, confirmarea existenței acestui ocean de pe Ganymede contribuie la creșterea șanselor de descoperire a unor forme de viață extraterestră.

Descoperirea a condus, de asemenea, la descifrarea unui mister care învăluia cel mai mare satelit natural din Sistemul Solar, după ce Galileo, o sondă spațială lansată de NASA, a furnizat cercetătorilor americani o serie de indicii potrivit cărora Ganymede ar avea un ocean sub suprafața sa înghețată. Sonda Galileo a efectuat o misiune de explorare a planetei Jupiter și a sateliților săi din 1995 până în 2003.

Savanții de la NASA au dezvăluit într-o teleconferință că au avut totuși nevoie de puțină „muncă de detectiv” pentru a putea să confirme această descoperire.

Ca și Terra, Ganymede are un nucleu din fier lichid care generează un câmp magnetic, deși câmpul lui Ganymede este încorporat în câmpul magnetic al planetei Jupiter. Acest detaliu generează o dinamică specială care duce la apariția unor fenomene vizuale spectaculoase – inele gemene de aurore strălucitoare în jurul celor doi poli ai lui Ganymede. Pe măsură ce Jupiter se rotește, câmpul său magnetic se inversează, făcând ca aurorele de pe Ganymede să se „legene”. Oamenii de știință au măsurat acea mișcare și au constatat că aceasta nu este atât de amplă pe cât ar fi trebuit să fie. Folosind modele computerizate de calcul, savanții americani au ajuns la concluzia că un ocean cu apă sărată, conductor de electricitate, aflat sub suprafața satelitului, contracarează atracția magnetică exercitată de Jupiter.

„Jupiter e ca un far, al cărui câmp magnetic se inversează odată cu rotația farului. Influențează aurora de pe Ganymede”, a declarat Joachim Saur, profesor de geofizică la Universitatea din Koln, Germania. „Prin existența acelui ocean, balansul aurorelor de pe Ganymede este redus considerabil”, a mai spus acesta.

Oamenii de știință au rulat peste 100 de modele computerizate pentru a vedea dacă alți factori ar putea avea același impact asupra aurorelor de pe Ganymede. Ei au repetat și analizele datelor colectate în spectrul ultraviolet vreme de șapte ore de telescopul Hubble și au analizat datele provenind de la ambele aurore.

„Aceste verificări suplimentare ne dau încredere în rezultatul măsurătorilor noastre”, a precizat profesorul Saur.

Jim Green, directorul Diviziei de Științe Planetare din cadrul NASA, spune că această descoperire reprezintă „o demonstrație extraordinară”.

„Colegii mei au creat o nouă abordare pentru a privi în interiorul unui corp planetar cu ajutorul unui telescop”, a declarat Jim Green.

Ganymede s-a alăturat astfel unei liste ce include sateliți din Sistemul Solar care conțin apă sub suprafețele lor. Miercuri, oamenii de știință au anunțat că Enceladus, un satelit al planetei Saturn, prezintă izvoare cu apă caldă sub scoarța sa acoperită cu gheață. Alte corpuri cerești din Sistemul Solar care conțin apă sunt doi sateliți ai planetei Jupiter – Europa și Callisto.

Oamenii de știință americani consideră că oceanul de pe Ganymede are o adâncime maximală de 100 kilometri, fiind astfel de 10 ori mai adânc ca oceanele de pe Terra, și este ascuns sub o crustă alcătuită în principal din gheață, ce are grosimea de 150 de kilometri.

„Descoperirea reprezintă un pas înainte în găsirea unor corpuri cerești locuibile, bogate în apă, aflate în Sistemul Solar”, a declarat astronomul Heidi Hammel, membru al Asociației Universitare pentru Cercetări Științifice în Astronomie, al cărei sediu se află la Washington.