Descoperirea de pe Lună care schimbă tot ce știau cercetătorii

Publicat: 15 10. 2012, 12:46
Actualizat: 11 08. 2014, 01:13

Cercetătorii din SUA susțin că au descoperit pe suprafața Lunii particule care susțin viața, scrie Telegraph.

Specialiștii de la Universitatea Tennessee au analizat mostre de sol aduse de pe Lună de misiunile Apollo și au stabilit că acestea conțin particule de apă, numite hidroxili. Acestea s-ar fi format datorită vânturilor solare, care ar fi transportat materia solară pe satelitul nostru natural.

„Apa” de pe Lună are în componența moleculei doar o particulă de oxigen și doar una de hidrogen.

Telegraph scrie că NASA a confirmat încă din 2009 că există apă pe Lună, însă este pentru prima dată când apa este descoperită și în altă formă decât cea solidă. În plus, descoperirea făcută de cercetătorii americani dovedește, în același timp, și modul în care s-a format apa pe Lun, scrie Telegraph.

Cercetătorul Yonxue Zhang, care a participat la realizarea studiului, susține chiar că prezența apei pe Lună ar putea duce la crearea unei baze lunare umane. „Descoperirea arată că hidroxilii există pe toată suprafața Lunii, ei ar putea fi folosiți pentru construcția unei baze lunare umane”, a declarat Zhang.

În plus, Yung Liu susține că, dacă pe Lună există apă sub această formă, ea ar putea exista și pe alte corpuri cerești. „Ar putea să existe și pe corpuri cerești mai îndepărtate, cum ar fi Mercur ori asteroizii Eros și Vesta”, a declarat Liu.