Descoperirea tulburătoare făcută de o femeie în bibliotecă: „M-am simțit fizic bolnavă”

Publicat: 01 01. 2024, 14:33
Sursa foto: captură din video

O femeie, pasionată de lectură, a făcut o descoperire neașteptată și tulburătoare în biblioteca sa.

Ashley, din Australia, a constatat că păduchii de cărți i-au distrus mai multe volume.

„Sunt foarte supărată. M-am simțit fizic bolnavă când m-am culcat, pentru că, fiind iubitor și colecționar de cărți, aceasta este o experiență devastatoare”, a spus femeia.

@ashleyhogermeer Not what you want after hauling new books #ashleyhogermeer #booklice #booktok #fantasybooktok #romancebooktok #bookcollector #secondhandfurniture ♬ original sound – Ashley Hogermeer

Problema a afectat și alți iubitori de cărți.

Aceste insecte cu corpul moale au o lungime de cel mult 6 mm.

„Majoritatea speciilor de păduchi de carte se întâlnește în habitatele naturale precum cuiburi, crăpături ale trunchiurilor arborilor, sub scoarță (de unde și celălalt nume pe care-l poartă și anume păduchi de scoarță) și pe frunze. Totuși, aceste specii care au obținut statutul de dăunători sunt larg răspândite și sunt întâlnite adesea în depozite, în fabricile de prelucrare a alimentelor, în hambare și în muzee, precum și în locuințe și magazine. Acolo, ele contaminează materiile de origine vegetală și animală, inclusiv mărfurile depozitate, ipsosul, pielea animalelor, tâmplăria și cărțile”, potrivit site-ului dezinsectie.md.

Citește și: Un fermier ara cu tractorul când plugul a lovit o „piatră”. E fascinant ce era, de fapt, obiectul respectiv

Cum previi apariția păduchilor de carte

Păduchele de carte iubește umiditatea și are nevoie de umezeală pentru a trăi. De aceea, pentru a fi în siguranță cărțile trebuie depozitate în spații uscate și bine ventilate. Instalarea în camera cu biblioteca a unui dezumidifcator ajută de asemenea.

Păduche de carte (Sursa foto: soimultaberei.ro)

Este recomandată, de asemenea, aspirarea spațiilor în care insectele s-ar putea ascunde, precum crăpăturile sau colțurile. Mai mult, cărțile care nu sunt noi trebuie verificate înainte de a fi aduse acasă.

Există, în comerț, substanțe speciale care sunt eficiente împotriva cestor dăunători.