Descoperirea uluitoare a cercetătorilor când au analizat compoziția hamburgerilor

Publicat: 12 05. 2016, 10:12
Actualizat: 06 07. 2016, 10:53

Potrivit The Independent, dintre cei 258 de burgeri analizați, în două cazuri în care produsul era vândut drept vegetarian, se regăsea carne. De asemenea, trei dintre burgeri aveau în compoziție ADN de șobolan, iar unul dintre produse conținea ADN uman. 

În ultimul caz, cercetătorii susțin că poate fi vorba despre un fir de păr, o bucată de piele sau o unghie căzute din greșeală în timpul procesului de producție. 

Totuși, aceste lucruri sunt permise în Statele Unite, unde în produse este acceptată o cantitate foarte mică de ADN de om sau șobolan. 

Specialiștii spun că în cazul celui care conținea ADN uman, cel mai probabil, este vorba de păr, piele sau unghie căzute accidental în procesul de producție.

Alte nereguli observate în compoziția burgerilor au fost legate de conținutul indicat și cel care exista, de fapt, în produs. Spre exemplu, un burger de fasole neagră nu conține, de fapt, nici urmă de fasole neagră. Mai mult, în sandvișurile cu carne se regăsea carne de pui sau curcan, pe lângă cea de vită. 

O altă problemă relevată a fost inadvertența dintre numărul caloriilor care era indicat pe etichetă și cel conținut, de fapt, de burgerii respectivi.