Drama copiilor crescuți cu tableta în brațe. Explicațiile psihologilor

Publicat: 28 06. 2017, 09:12
Actualizat: 02 02. 2018, 10:55

Majoritatea părinților oferă gadget-uri copiilor lor pentru a-i ține ocupați, cuminți, sperând că doar astfel pot avea și ei timp pentru treburile curente. Din păcate, acest model nu a făcut decât să adâncească ruptura de relaționare și emoțională dintre părinți și copii, cei din urmă găsindu-și refugiu în lumea virtuală, oferit de aceste dispozitive.

„Observ tot mai mulți copii care nici măcar nu se mai bucură atunci când se joacă pe aceste dispozitive, pur și simplu intră în transă și rămân acolo pentru ore bune. Tehnologia nici măcar nu mai reprezintă un mijloc de divertisment pentru majoritatea copiilor, ci o încercare disperată a lor de a umple un gol. Observ multe situații în care părinții pleacă de acasă și lasă copilul în fața unui ecran, fără supraveghere, singur, să se descurce pe cont propriu. Iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă tot mai fragedă, încă din perioadele cele mai importante pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului. Pe de-o parte este de înțeles nevoia de timp liber a părintelui din societatea actuală, majoritatea fiind ocupați cu munca, proiecte care îi solicită deja foarte mult, oboseală. Cu toate acestea, prin acest gest de a lăsa copilul în fața unui ecran, nevoile copilului ajung să nu mai fie împlinite. Chiar dacă la început poate fi interesant și atractiv pentru copil să își petreacă timpul pe telefon, ori în fața unui ecran, la un moment acesta devine conștient de nevoia de atenție din partea părintelui și va căuta să o obțină. Copilul poate începe să se simtă neglijat, respins, abandonat, uitat ori neimportant în ochii părinților săi dacă nevoia acestuia de conexiune va fi ignorată”, afirmă psihologul  Andra Tănăsescu.

Specialistul afirmă că, înacest context, micuții au tendința de a adopta două tipuri de comportamente:

1. Va face tot posibilul să primească atenția și afecțiunea din partea părinților

În această situație, care este pe de-o parte ceva mai bună, copilul începe să se manifeste în diferite feluri, având intenția de a capta atenția celor care îl îngrijesc. Poate începe să țipe foarte tare când se joacă, să alerge prin casă ori să spargă lucruri. În această etapă copilul va folosi tot ce-i stă la îndemână pentru a atrage atenția și a primi ceea ce are nevoie. „Este deosebit de important să realizăm că un copil nu are cunoștințe despre modurile pe care le folosim noi, ca adulți, pentru a exprima ce simțim. Va alege, așadar, orice metodă crede el că poate atrage atenția cel mai bine. Comportamentele unui copil „rău”, „obraznic”, cum sunt descrise de cele mai multe ori, sunt de fapt încercări ale acestuia de a ne transmite că are nevoi neîmplinite. Sunt doar moduri prin care el cere atenția și iubirea părinților săi. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

2. Se va interioriza și se va închide în el

În momentul în care „strigătele” copilului nu sunt auzite, acesta va înceta să mai comunice. Se va închide, va reprima toate sentimentele și trăirile și va înceta să mai caute atenția părintelui. Problema care apare este că, deși nu mai caută împlinirea acestor nevoi în cadrul familiei, va căuta moduri prin care să o facă în afara acesteia. Când vine vorba despre a-și alege o persoană ori un grup cu care să-și petrecă timpul, dacă nu primește un model de comportament sănătos în familie, va intra într-un anturajul care îl va atrage, de unde va învăța  comportamente ori obiceiuri nesănătoase, se va implica în activități ilegale etc.

„Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăiește copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente și obiceiuri nesănătoase, prin care să-și satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie. Astfel, vedem adulți implicându-se în relații toxice, apelând la droguri, alcool și alte mijloace care mai degrabă fac rău decât bine. Adicțiile, comportamentele agresive, dependența de substanțe, de jocuri ori chiar de persoane, atașamente intense față de anumite obiceiuri, instabilitatea emoțională și chiar gelozia pot fi doar unele dintre simptomele pe care le  manifestă un adult atunci când, în copilărie, nu i-au fost împlinite nevoile primare”, declară psihologul Andra Tănăsescu.

Cum putem evita drama copilului crescut la laptop?

Specialistul crede că ruptura bruscă și totală de tehnologie nu va rezolva problema, ci chiar o va acutiza. Copiii din ziua de azi au nevoie de un calendar de activități, de un program în care să descopere noi hobby-uri, noi metode de divertisment decât cele oferite de mediul virtual. Mai mult decât atât, trebuie să învețe să iubească și viața din mediul offline și să creeze un echilibru între cele două lumi.

„Copilul nu are capacitatea de a lua singur decizii benefice pentru dezvoltarea lui psiho-emoțională, de aceea ghidajul părinților este vital în tot acest proces. Părinții îi pot diversifica meniul de divertisment, nu trebuie să îl oblige să renunțe la obiceiurile vechi, ci trebuie să-i ofere și alternative. Îi poate arăta cum se juca el în copilărie, îl poate duce mai des în parc, la iarbă verde, într-o expediție pe munte, la un picnic. Îl poate înscrie într-un club sportiv, unde să facă mai multă mișcare și să învețe să socializeze și față în față, astfel încă să îi oferim un echilibru în viața lui. Cum pentru copil este important ca părintele să fie prezent în viața lui, la fel și părintele simte nevoia să aibă copilul alături, să simtă încredere și deschidere din partea acestuia. Mai devreme sau mai târziu, orice părinte își dorește să facă parte din viața copilului, așa cum un copil simte nevoia ca părinții să fie implicați în viața și dezvoltarea sa. Oferiți atenție și grijă copiilor, petreceți timp de calitate cu ei, faceți lucruri împreună și asigurați-le în acest fel o dezvoltare sănătoasă și posibilitatea de a-și crea un viitor frumos, în care să fie împliniți și fericiți ca adulți”, conchide psihologul.