DRAMA din spatele imaginii distribuite de zeci de mii de ori pe Facebook

Publicat: 27 10. 2012, 16:38
Actualizat: 29 07. 2014, 21:03

O fotografie realizată în Brazilia și postată pe Facebook s-a viralizat rapid, fiind distribuită de 40.000 de ori în doar câteva zile.

În imagine apare Rafael Nunes (30 de ani), un fost model, care de un an trăiește pe străzile orașului Curitiba, după ce a devenit dependent de droguri.

Bărbatul a „cucerit” deja mii de femei, cu ochii săi albaștri, fiind poreclit „cerșetorul ridicol de fotogenic”.

În urmă cu doar câteva zile, Nunes s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, la insistențele familiei.