După 18 ani, directorul general al RCS&RDS părăsește compania

Publicat: 10 04. 2015, 16:17
Actualizat: 05 08. 2015, 08:21

Potrivit paginademedia.ro, Alexandru Oprea a plecat de la conducerea RCS&RDS, companie pe care a coordonat-o timp de 18 ani, din 1997.

„Sunt onorat că am putut să particip la dezvoltarea și consolidarea unei companii pe care o consider exemplară pentru mediul privat din România. Sunt sigur că în domeniul domeniul telecomunicațiilor, RCS & RDS va continua să fie un nume de referință și va rămâne cel puțin la fel de competitivă. Îmi doresc totodată, ca și proiectele Digi Sport șiDigi24, precum canalele de documentare și film să își continue ascensiunea și să rămână aceleași demersuri media spre civilizație și profesionalism, așa cum au fost concepute. Îmi doresc ca și pe viitor, oricând voi auzi de RCS & RDS și de trustul Digi, să fiu mândru că am făcut parte din acest proiect remarcabil”, a declarat Oprea, potrivit sursei citate.

Ziarul Financiar scria, în iunie 2014, că Oprea era cel mai bine plătit din întreaga companie, având un salariu de 20.000 de lei (peste 4.500 de euro).