Eclipsa totală de Lună în acest weekend. Superstițiile strămoșilor noștri cu privire la aceste fenomene astronomice

Publicat: 03 04. 2015, 21:09

Fenomenul astronomic se va desfășura în intervalul 9:01 GMT (12.01, ora României) – 14:59 GMT (17.59, ora României) și va fi vizibil în regiunea Oceanului Pacific, pentru locuitorii din Australia, Japonia, China, Asia de Sud-Est și coasta de vest a Americii.

„Luna sângerie” va da satelitului natural al Pământului o culoare roșiatică și va fi a treia dintr-o serie de fenomene astronomice numite tetradă. Prima „Lună sângerie” din această serie având loc în aprilie 2014, a doua, în octombrie 2014, iar cea de-a patra va avea loc pe 28 septembrie 2015, potrivit Descoperă.

În România, eclipsa totală de Lună nu va fi vizibilă.

În trecut, în rândul strămoșilor noștri s-au vehiculat numeroase legende legate de eclipsele de Soare și de Lună. Unii spuneau că dracii încearcă să fure corpurile cerești, dar că prin ajutorul lui Dumnezeu acestea scăpau de fiecare dată. Alții credeau că vârcolacii sunt vinovați pentru apariția acestor fenomene astronomice.

În unele regiuni se punea, totodată, că eclipsele sunt pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcaturile oamenilor.