Ediția de iunie a revistei Playboy va fi retrasă de la chioșcurile din Brazilia din cauza lui Neymar. FOTO

Publicat: 27 06. 2014, 18:14
Actualizat: 09 08. 2014, 08:07

Ediția de iunie a revistei Playboy va fi retrasă de la chioșcurile din Brazilia, după ce judecătorii au acceptat recursul făcut de Neymar da Silva Santos Júnior.

Agenții fotbalistului brazilian au dat în judecată publicația, după ce pe coperta sa a apărut modelul Patricia Jordane, pe care editorii au descries-o drept „bruneta care l-a sedus pe Neymar”, relatează agenția Reuters.

Anterior, tânăra declarase de mai multe ori că a avut o aventură cu atacantul Barcelonei, lucru dezmințit cu fermitate de Neymar.

În aceste condiții, revista a fost acuzată că „promovează o minciună”, dar și că a folosit numele fotbalistului fără permisiunea acestuia.

Deocamdată, reprezentanții Playboy Brazilia susțin că nu au primit notificarea oficială din partea instanței, motiv pentru care revista este încă disponibilă pe piață. Totuși, judecătorii au precizat că pentru fiecare zi în care publicația ignoră decizia instanței, va fi penalizată cu peste  4.500 de dolari.