Elon Musk, DAT ÎN JUDECATĂ de unul dintre salvatorii din peștera thailandeză, pe care l-a făcut PEDOFIL

Publicat: 18 09. 2018, 21:42
Actualizat: 25 03. 2019, 19:28

Musk a făcut mai multe acuzații împotriva scafandrului Vernon Unsworth fără dovezi, inclusiv că era un „abuzator de copii”.

Scafandrul solicită despăgubiri în valoare de 75.000 de dolari și o interdicție împotriva lui Musk, pentru a evita acuzații ulterioare.

De asemenea, în plângerea depusă împotriva lui Musk se arată că Unsworth caută „daune punitive”, precum și compensații „pentru a-l pedepsi pentru greșelile lui și să-l împiedice să repete un astfel de comportament ciudat”.

În respectiva plângere se spune că Musk și-a folosit de mai multe ori contul de Twitter și conturile de e-mail pentru a „publica acuzațiile false și defăimătoare” la adresa britanicului.

Contul său a avut peste 22,5 milioane de adepți în acest timp, se arată în plângere.

Co-fondatorul Tesla, născut în Africa de Sud, a postat anterior un mesaj pe Twitter, spunând că a fost „ciudat că nu m-a dat în judecată”, atunci când Unsworth a declarat că intenționează să îl acționeze în justiție.