Elton John a dat LOVITURA. Cântărețul îl va învăța să cânte la pian pe noul bebeluș REGAL

Publicat: 28 03. 2019, 15:14

Propunerea a venit chiar din partea cuplului regal, care îl admiră pe celebrul artist britanic. Acesta a fost invitat la recepția de la nunta ducilor de Sussex, unde a cântat patru dintre piesele sale cunoscute: „Your Song”, „Circle of Life”, „I’m Still Standing” și „Tiny Dancer”.

Legătura strânsă a artistului cu familia regală britanică nu este vizibilă doar prin relația bună cu ducii de Sussex. Elton John a fost prieten cu mama lui Harry, prințesa Diana, care a murit în 1997, la vârsta de 36 de ani.

Surse apropiate familiei regale au afirmat că ducesa Meghan a considerat că muzicianul este omul perfect pentru a-l învăța pe viitorul ei copil să cânte la pian. Acestea au mai spus că artistul a acceptat propunerea ducesei, deoarece muzica joacă un rol important în viețile amândurora.

Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunțat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naște în primăvara lui 2019. Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriță americană Meghan Markle a sugerat că bebelușul se va naște în luna aprilie.

Prințul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, și fosta actriță americană Meghan Markle s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.

Într-o carieră de cinci decenii, Elton John, în vârstă de 72 de ani, recompensat cu cinci premii Grammy, a reușit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea și a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreți ai tuturor timpurilor.

Foto: Hepta