Facebook a suferit un „atac cibernetic sofisticat”

Publicat: 16 02. 2013, 12:23
Actualizat: 05 07. 2013, 18:53

După Twitter, rețeaua socială Facebook a anunțat vineri că a suferit, luna trecută, un atac informatic „sofisticat”, precizând totuși că datele sale nu par să fi fost compromise de către hackeri, relatează AFP.

Intruziunea s-a produs prin intermediul unui site contaminat al unui dezvoltator, a precizat Facebook pe blogul său. „Am remediat problema în toate echipamentele infectate, am informat poliția și am început o vastă anchetă care continuă și astăzi”, a adăugat rețeaua.

Hackerii au utilizat vulnerabilitatea programului Java, fabricat de societatea Oracle care, alertată de intruziune, a încercat să contracareze atacul la 1 februarie, conform Facebook.

Hackerii se pare că au vizat dezvoltatori și societăți tehnologice ale site-ului de Internet.

„Facebook nu a fost singurul care a fost atacat”, a raportat rețeaua socială. „Alte (societăți) au fost de asemenea atacate recent”.

Rețeaua socială Twitter a anunțat la 2 februarie că aproximativ 250,000 dintre utilizatorii săi au fost victimele unor hackeri „sofisticați” care au realizat atacuri similare celor efectuate împotriva unor societăți și companii de presă americane.

În cursul aceleiași săptămâni, publicațiile americane New York Times și Wall Street Journal au raportat că sistemelor lor informatice au fost ținta unor atacuri informatice, acuzând guvernul chinez.

Twitter a avertizat apoi cu privire la folosirea platformei Java. Departamentul american al Securității interne a solicitat la începutul lui ianuarie utilizatorilor săi să nu mai folosească această platformă, din cauza vulnerabilității sale.