Fenomenul astronomic inedit ce apare o dată la 8.000 de ani

Publicat: 06 01. 2015, 18:25

Cometa C/2014 Q2, descoperită de astronomul amator australian Terry Lovejoy, în august 2014 în constelația Puppis (constelație din emisfera sudică introdusă de către astronomul francez Nicolas Louis de Lacaille în secolul al XVIII-lea), va fi văzută pe cer zilele acestea, notează Adevărul

În limba latină, Puppis înseamnă „pupa”, având magnitudinea aparentă m = +15. Q2 este o cometă cu perioadă orbitală lungă (de aproximativ 11500 ani). Nu este prima dată când vine în interiorul Sistemului Solar. Deoarece planetele produc perturbații ușoare la această apariție în Sistemul Solar, orbita ei se va modifica puțin, astfel încât în viitor va reveni în aproximativ 8.000 de ani.

În primele zile din ianuarie 2015, observatorii ar trebui să caute cometa care trece prin constelația Lepus, la sud de constelația Orion. Cometa Lovejoy C / 2014 Q2 poate fi observată la circa 13 grade (la miezul nopții) deasupra orizontului sudic. Cei care vor să încerce observații vizuale, trebuie să aibă în vedere că lumina Lunii interferează cu observațiile pentru următoarele două săptămâni (pe 5 ianuarie /ora 06:53 – Lună Plină, iar pe 13 ianuarie /ora 11:46   – Luna  la  Ultimul Pătrar). Pentru localizarea și observarea cometei prin telescop, trebuie utilizată efemerida pusă la dispoziție de Minor Planet Center. În luna februarie cometa își va continua deplasarea spre nord între Andromeda și Perseu, urmând să treacă aparent foarte aproape de Polaris la sfârșitul lunii mai, când ar trebui să aibă din nou o strălucire foarte slabă.