Festivalul Cașcavelei și-a deschis porțile. Ce bunătăți îi așteaptă pe turiști

Publicat: 08 09. 2018, 14:09
Actualizat: 02 10. 2018, 15:42

A 17-a ediție a Festivalului Cașcavelei din Valea Doftanei a atras sute de persoane, vizitatori și producători. Omologată și atestată ca produs tradițional montan, cașcaveaua este vedeta evenimentului, oamenii venind de departe ca să cumpere acest tip de cașcaval afumat. Alte bunătăți precum dulceața de afine sau de nuci verzi, zacuscă sau cârnați de păstrăv îi îmbie pe cei prezenți.

Zeci de producători participă la această sărbătoare și aproape că nu este tarabă unde să nu fie vândută renumita cașcavea.

 

Noi, producătorii locali, suntem cei cu care s-a înființat festivalul cașcavelei (…), suntem și cei care încercăm să asigurăm o continuitate. Cașcaveaua pe Valea Doftanei a devenit un brand. Ea a fost și produs omologat și la OSIM, a ajuns să fie cunoscută în toată țara. Vedeți cumpărători, vizitatori sunt din toată țara. Și an de an vin special să cumpere cașcavea la Valea Doftanei. Au văzut că e un produs bun, produs sută la sută natural, făcut din laptele de la animalele de aici (…). Noi sperăm să nu se piardă tradiția”, a declarat corespondentului Mediafax, producătorul Ionel Oceanu.

Cașcaveaua este produsă în gospodăriile localnicilor din Valea Doftanei, după o rețetă veche transmisă din generație în generație, iar în timp simbolul comunei și a fost atestată drept produs tradițional montan.

„Înseamnă un simbol, înseamnă un produs existență pentru locuitorii Văii Doftanei, un produs cu care ne mândrim și care iată, după XVII ediții ale festivalului este și un motiv de plăcere și voie bună. An de an au fost mai mulți, se pare că și alte localități învață secretul producerii acestui cașcaval pe care noi îl producem în gospodărie, este un produs de gospodărie individuală și anul acesta putem spune că două firme din Valea Doftanei deja l-au atestat ca produs tradițional montan”, a precizat primarul comunei Valea Doftanei, Vileford Costea.

Sute de persoane au venit sâmbătă, pe Valea Doftanei pentru a cumpăra vestita cașcavea.

„Mi se pare foarte frumos și liniștitor și îmi place și atmosfera festivalului. Am venit să cumpăr cașcavea, să mănânc friptură și apoi să dansez”, a declarat o tânără care a venit din Filipeștii de Târg.

„Am venit aici să ne întâlnim cu alți oameni, să stăm de vorbă, ascultăm muzică. Vreau să cumpăr cașcavea. Prețurile sunt diferite, cumpărăm de unde ne convine”, a spus un alt vizitator.

Cașcaveaua se vinde cu 25 – 30 de lei bucata. Dulceața de afine costă 15 lei, iar cea de nuci verzi, 20 de lei. Zacusca de păstrăv se vinde cu 25 de lei borcanul.

Festivalul Cașcavelei din Valea Doftanei a început vineri și se termină duminică, fiind organizat de autoritățile locale.