Fosta împărăteasă a Japoniei a fost operată de cancer mamar

Publicat: 08 09. 2019, 10:43

Intervenția chirurgicală, programată la spitalul Universității din Tokyo, a început duminică dimineață și va dura câteva ore, potrivit biroului de presă.

Fostul împărat Akihito și fiica sa, Sayako Kuroda, care a renunțat la titlul de prințesă pentru a se căsători cu un bărbat fără titluri nobiliare, au vizitat-o pe fosta împărăteasă la spital, înainte de intervenția chirurgicală.

În aprilie, Akihito al Japoniei a abdicat, după 30 de ani și cinci luni pe tronul Crizantemei, iar locul său a fost luat de fiul cel mare, prințul moștenitor Naruhito. Aceasta a fost prima abdicare a unui împărat în ultimii 200 de ani ai istoriei Japoniei.

Prima femeie fără titluri nobiliare care s-a căsătorit cu un moștenitor al tronului Japoniei, Michiko s-a născut în 1934, în Tokyo și a studiat literatura engleză la universitate.

În 1960, l-a născut pe actualul împărat Naruhito, iar cel de-al doilea ei fiu, Akishino, s-a născut în 1965.

Împăratul emerit Akihito și Michiko au modernizat profund monarhia japoneză atât de legată de tradiții, au adus-o mai aproape de popor și au contribuit la popularizarea acesteia.