Fostul căpitan al CFR Cluj, Ricardo Cadú, are o iubită româncă. Cine este Ana Maria Pop. GALERIE FOTO

Publicat: 28 06. 2014, 08:36
Actualizat: 03 09. 2019, 02:37

Fotbalistul portughez Ricardo Manuel Ferreira Sousa, cunoscut sub numele de Cadú, și-a surprins recent prietenii cu o serie de fotografii inedite publicate pe contul său de Facebook.

În imaginile respective, fostul căpitan al echipei CFR Cluj apare alături de o tânără româncă, pe nume Ana Maria Pop. Dacă până acum existau doar zvonuri legate de relația celor doi,  de data aceasta gestul lui Cadú a venit ca o confirmare a poveștii de dragoste.

FOTO: Facebook//Ricardo Cadu

Potrivit presei locale, iubita portughezului a absolvit Facultatea de Drept la Cluj și a profesat ca avocată o perioadă. Totuși, tânăra și-a dorit dintotdeauna să devină actriță, astfel că anul trecut a urmat o serie de cursuri de specialitate, sub îndrumarea lui Bobby Păunescu.

Recent, Ana Maria a jucat și în primul său film. Este vorba despre „Palatul Pionierilor”, peliculă care a fost prezentată la Festivalul de Film de la Cannes.

„E o fată foarte specială, educată, dintr-o familie foarte respectată”, a povestit o apropiată a familiei Pop. „În Franța i-a înnebunit pe fotografii de la Cannes, toți au remarcat-o. E distinsă și modestă, nu e o frumusețe stridentă”, a adăugat ea.

FOTO: Facebook//Ana Maria Pop

Aceeași persoană a devăluit însă că, la început, tatăl fetei nu a fost de acord cu relația acesteia cu Cadú: „Nelu e un sufletist și vrea tot ce e mai bine pentru Ana. Evident că, la început, s-a cam speriat de idee. Că e fotbalist, știți cum e, cu toții avem prejudecăți despre fotbaliști. Dar apoi l-a cunoscut pe Ricardo și acum e topit după el”, a explicat ea.

Ricardo Manuel Ferreira Sousa a mai fost căsătorit o dată. În primăvara anului trecut însă, acesta a divorțat de soția lui, Dulce, punând capăt unui mariaj de aproape trei ani.