FOTO. Copenhaga iubește bicicliștii. Cum arată pista suspendată construită pentru ei

Publicat: 13 08. 2014, 09:31
Actualizat: 20 03. 2019, 14:48

Copenhaga, inima Danemarcei, este unul dintre orașele care îi atrage pe europeni să renunțe la mașini și la transportul în comun în favoarea mersului cu bicicleta. Având unele dintre cele mai numeroase piste pentru bicicliști, nu e de mirare că aproape 40% dintre locuitorii orașului merg la muncă pe două roți.

FOTO: dac.dk

Pentru a evita aglomerația și disconfortul pietonilor și al bicicliștilor care ajung zi de zi în zona portului, s-a hotărât constuirea unei noi piste care le permite acestora din urmă să pedaleze fără întrerupere.  Cykelslangen conecteză autostrada cu podul aflat în port, scrie Grist.

FOTO: dac.dk

Dacă până acum amatorii mersului pe două roți erau nevoiți să își care bicicletele pe scrări, acum aceștia au la dispoziție o pistă suspendată cu o lățime de circa 4 metri și cu o lungime de mai bine de 200 de metri pe care o pot parcurge în mai puțin de un minut.

Sursă: YouTube

Tot în capitala Danemarcei găsești și cea mai circulată pistă pentru biciclete din lume. Pe aceasta circulă zilnic până la 40.000 de cicliști.