Fotoepilarea – cum să scapi de părul de prisos

Fotoepilarea - cum să scapi de părul de prisos
Publicat: 23/04/2012, 19:20
Actualizat: 23/04/2012, 21:15

Fotoepilarea este noul trend în materie de epilare, susțincosmeticienii. Procedura este nedureroasă și se bazează pedistrugerea ireversibilă a foliculului pilos cu ajutorul luminii.Undele de lumină de anumită lungime sunt absorbite de cătremelanina, care se găsește și în celulele foliculului. Drept urmare,celulele se încălzesc și se distrug definitiv, susțin specialiștii.Efectul pozitiv este înregistrat deja după prima procedură, însăpentru a atinge scopul dorit ședințele de fotoepilare trebuierepetate.

„Pentru a beneficia de efectul dorit, persoana care apelează lafotoepilare trebuie să facă șase sau opt ședințe, în funcție destuctura firului de păr, pigmentul pielii, particularități care ținde fiecare individ în parte”, spune Ana-Maria Văduva, projectmanager al unui salon de înfrumusețare din Capitală.

Soarele trebuie evitat până la 3 săptămâni

Potrivit specialistului, ședințele se realizează la o distanțăde șase săptămâni una de alta. „În acest interval de timp,clientului i se recomandă înlăturarea părului care apare întreședințe cu lama sau cu aparate care tund părul. Este contraindicatăfolosirea epilării cu ceară sau alte proceduri care au la bazăsmulgerea, deoarece efectul terapiei este diminuat”, susțineVăduva.

Pielea poate fi puțin iritată după terminarea ședinței, însă numai mult de 24 de ore. Se permit băile, dar nu cele cu apăfierbinte, deoarece derma este sensibilă, iar apa fierbinte o poateagresa.

După baie este indicat să se folosească o cremă hidratantă pebază de aloe vera, aplicată în special pe porțiunile de piele careau fost supuse fotoepilării, recomandă specialiștii încosmetică.

„Un alt aspect destul de important este evitarea expunerii lasoare pe o perioadă de două-trei săptămâni, deoarece pielea estemai sensibilă după ședință, iar riscul apariției arsurilor dincauza razelor ultraviolete este destul de ridicat”, subliniazăAna-Maria Văduva.

Specialistul adaugă că produsele cosmetice cu factor deprotecție ridicat în perioada mai sus menționată sunt obligatorii,mai ales pe zonele expuse, precum brațele, decolteul și fața.

Bărbații vor să scape de părul de pe piept

Fotoepilarea este o procedură abia intrată pe piața din România,care face furori peste hotare. „Femeile apelează la această terapiepentru a scăpa de părul din zona axilelor și cea inghinală, în timpce bărbați o fac pentru a scăpa de părul inestetic de pe piept,spate și picioare”, spune specialistul.

Ritualul este contraindicat femeilor însărcinate sau carealăptează, persoanelor care au diferite afecțiuni la nivelul pieliisau celor care au pielea iritată.

Până pe data de 15 iulie prețul unei proceduri costă 89 de lei,după care prețul acesteia va crește până la 99 de lei.

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
FOTO. Imagini fierbinți cu Simona Halep și Toni Iuruc! Nu au mai ținut cont că...
Cum a făcut tatăl Anamariei Prodan un milion de euro pe vremea lui Ceauşescu! Averea...
Preşedinte: Cea mai mare lovitură de la moartea lui Pablo Escobar. Cel mai mare traficat...
Ce este hypermiling și cum te poate ajuta să economisești carburantul
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Specii umane despre care nu știai ca există. „Omul Dragon”, cea mai recentă specie de...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Meteo ANM. Vine gerul în România. Temperaturi la limita îngheţului de săptămâna viitoare
APEL UMANITAR! Un MILITAR se luptă să-și SALVEZE fiul!
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Mini-vacanţă pentru români: Vom acasă cu toţii! Câte zile vom avea libere?
BOMBA zilei! Ce reacție are a treia doză de vaccin. Se umflă pur și simplu
Andreea Esca a trăit rușinea vieții. Nu i-a venit să creadă când s-a aflat adevărul....
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021