Francezul Sébastien Rouland va dirija la Sala Radio „Imperialul” lui Beethoven și „Bolero”-ul lui Ravel. VIDEO

Publicat: 14 05. 2014, 18:00
Actualizat: 29 07. 2014, 20:13

Dirijorul francez Sébastien Rouland va sosi în România pentru un concert special, găzduit la Sala Radio din Capitală. Acesta va urca pe scenă alături de Orchestra Națională Radio, care va interpreta trei dintre cele mai apreciate partituri: „Imperialul” – „Concertul nr. 5 în mi bemol major pentru pian și orchestră”, de Ludwig Van Beethoven, și „Bolero”-ul și „Rapsodia spaniolă”, semnate de Maurice Ravel.

Evenimentul este programat pentru vineri, 16 mai, de la ora 19:00.

Istoria „Imperialului” lui Beethoven, cel de-al cincilea și ultimul său concert pentru pian, este una inedită. Compozitorul german a așternut notele pe portativ la Viena, în 1809, când orașul era sub asediul armatelor lui Napoleon. Din acest motiv, Beethoven, adăpostit în pivinița fratelui său, a compus cu perne la ureche pentru a nu fi deranjat de zgomotul bombardamentelor. Denumirea de „Imperialul”, neatribuită lucrării de compozitorul însuși, se datorează atât tonalității impunătoare a partiturii, cât și legăturii sale cu perioada atacurilor napoleoniene.

Celebrul „Bolero” al lui Ravel este o lucrare ingenioasă, concepută în jurul unei singure teme muzicale reluate prin „acumularea” treptată a instrumentelor muzicale incluse în partitură. Inițial, compoziția a fost o comandă a dansatoarei și actriței de origine rusă Ida Rubinstein. În prezent, „Bolero”-ul este cântat atât în săli de concerte cât și în versiune coregrafiată, în săli de spectacol.

Dirijorul Sébastien Rouland a fost invitat al Operelor din Lucerna, Marsilia, Saint-Ètienne, Wiesbaden pășind și pe scena Operei Comice din Paris. Între anii 2004-2008 a fost de asemenea dirijor permanent invitat la Théâtre du Châtelet din Paris, Opera Angers din Nantes, Opera Națională din Lyon, Opera Națională din Strasbourg, Opera Comică din Berlin, Opera din Leipzig, Opera din Mexic. Proiectele sale viitoare includ punerea în scenă a operelor Cenușăreasa (Mexic), Werther (Opera din Essen) și Alceste (Opera Națională din Paris). Sébastien Rouland a abordat și repertoriul simfonic colaborând cu Orchestra Filarmonicii din Brno, Orchestra Filarmonicii din Iași, Orchestra Radio din Norvegia, Camerata Zürich, Orchestra din Nürnberg, Orchestra Filarmonicii din Essen.

Biletele pentru spectacolul de vineri, 16 mai, sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos și la Casa de Bilete a Sălii Radio.