Gest eroic al unui adolescent: Și-a împins iubita din fața trenului, însă a murit sub roțile acestuia

Publicat: 23 03. 2014, 20:01
Actualizat: 03 09. 2019, 20:11

Tânărul nu a supraviețuit, fiind lovit în plin de un marfar, scrie publicația britanică Mirror.

Ultimul gest pe care l-a făcut Mateus Moore pe această lume a fost să o împingă pe iubita sa din fața unui tren de marfă.

Adolescentul a murit din cauza impactului, iar iubita sa, care a fost și ea agățată de locomotivă se află acum la spital. Familia este optimistă cu privire la șansele ei de recuperare.

Cei doi erau în drum spre un magazin din Marysville, statul California, și au decis să ia o scurtătură, însă nu au auzit trenul decât în ultimul moment, când mecanicul a început să-i claxoneze insistent.

Întreaga scenă a fost urmărită de mai mulți copii care jucau baseball pe un teren din vecinătatea căii ferate.

„Am auzit trenul care claxona mult. Chiar când s-au întors, a fost prea târziu. Băiatul a împins-o pe fată, dar tot a fost lovită, iar el a fost prins și călcat”, a povestit Eric Stark, în vârstă de 11 ani, pentru presa locală.

http://c.brightcove.com/services/viewer/federated_f9?isVid=1&isUI=1