Gonoreea ar putea deveni în curând NETRATABILĂ

Publicat: 27 12. 2015, 18:16

Sally Davies a expediat tuturor medicilor de familie și farmaciștilor din Marea Britanie o scrisoare prin care i-a rugat să se asigure că vor prescrie medicamentele corecte împotriva acestei boli, după declanșarea unei epidemii de „super-gonoree” în orașul Leeds.

Avertismentul ei a fost expediat după apariția în comunitatea medicală a unor îngrijorări legate de faptul că unii dintre pacienți nu au primit ambele tipuri de antibiotice de care au avut nevoie pentru vindecarea infecției.

Medicii din domeniul sănătății sexuale spun că gonoreea a dezvoltat „rapid” rezistență la medicamente.

O tulpină de gonoree puternic rezistentă la medicamente a fost detectată în nordul Angliei, în luna martie.

Acea tulpină este capabilă să anihileze efectele antibioticului azitromicină, care este de obicei prescris alături de un alt medicament, ceftriaxonă, în tratamentul antigonoreic.

Administrarea doar unuia dintre aceste medicamente ajută bacteria care declanșează boala să dezvolte rezistență la tratament.

Gonoreea este cauzată de o bacterie, denumită Neisseria gonorrhoeae. Infecția se răspândește prin raporturi sexuale neprotejate – vaginale, orale și anale.

Simptomele pot să includă următoarele manifestări: eliminarea prin organele genitale a unui lichid vâscos galben-verzui, dureri la urinare și hemoragii între două cicluri menstruale. Adeseori pacienții nu prezintă simptome, dar pot să răspândească boala și să infecteze, cu ușurință, alte persoane.

Infecțiile netratate pot duce la infertilitate, inflamații în regiunea pelvină și pot fi transmise fetușilor în timpul sarcinilor.

Gonoreea ocupă locul al doilea în topul celor mai frecvente boli cu transmitere sexuală din Marea Britanie, iar frecvența de apariție a bolii a crescut spectaculos în ultimii ani.

Astfel, numărul de cazuri de gonoree a crescut cu 19% într-un singur an, de la 29.419 în 2013 la 34.958 în 2014.