Greșelile în materie de machiaj care te îmbătrânesc cu 10 ani

Publicat: 18 09. 2012, 19:23
Actualizat: 19 05. 2015, 03:10

Specialiștii în beauty, citați de Yahoo Shine, au realizat un top al celor mai des întâlnite greșeli în materie de machiaj care vă pot îmbătrâni cu 10 ani.

● Folosiți prea mult fond de ten. Un strat gros de fond de ten aplicat pe piele vă va face să păreți mult mai bătrână decât sunteți în realitate. Specialiștii spun că aceasta este cea mai des întâlnită greșeală în materie de makeup. O altă greșeală legată de fondul de ten este și aceea de a folosi o nuanță mai deschisă decât cea care vi se potrivește, lucru care scoate în evidență ridurile.

● Alegeți rujuri care au o nuanță închisă. Experții în beauty spun că o culoare închisă are tendința de a da iluzia optică că aveți buzele subțiri. Astfel, este indicat să optați pentru rujuri care au nuanțe luminoase. O altă greșeală din cauza căreia veți părea mai mature este aceea că aplicați rujul direct pe buze. Odată cu înaintarea în vârstă buzele nu mai sunt la fel de ferme și de bine definite, motiv pentru care se recomadă să aplicați rujul pe buje cu ajutorul unei pensule speciale.

● Folosirea pudrei poate să fie în dezavantajul dvs. Aceasta are rolul de absorbi sebumul pielii și a estompa luciul feței. Pudra va scoate în evidență chiar și cele mai fine riduri, astfel este indicat să evitați să o mai folosiți. În cazul în care nu puteți renunța la acest obicei, specialiștii recomandă să optați pentru pudra pulbere translucidă.  

● Vă conturați ochii cu creion dermatograf de culoare neagră. Negrul asprește fața, în plus, dacă este aplicat direct pe piele creionul va curge și se va prelungi de-a lungul zilei în jurul ochilor. Consultanții în fumusețe recomandă să alegeți un creion care are o nuanță mai deschisă decât negru, precum maro închis sau albastru închis.

● Aplicați mascara pe linia de jos a genelor. Nu numai că acest obicei de a vă machia micșorează ochii, dar poate creea umbre puternice sub pleoapă, fapt ce va da senzația că aveți cearcăne. Dacă forma ochiului are nevoie de corectura este recomandat să folosiți dermatograful.

● Aplicați blush-ul în zona gurii, către urechi, pe limita exterioară a mandibulei, chiar și în cantități foarte mici. Acest obicei amplifică lipsa de fermitate a pielii care apare odată cu înaintarea în vârstă. Un truc care va face obrajii să pară mai ridicați este să aplicați blush nu direct pe pomeți, ci puțin mai sus.