Hachiko grecul: Povestea emoționantă a cățelului care nu a părăsit timp de 18 luni locul unde i-a murit stăpânul – FOTO / VIDEO

Publicat: 16 07. 2019, 10:37

Bărbatul murise într-un accident de mașină, iar locul unde s-a întâmplat a fost „păzit” de câine timp de 18 luni.

Rezidenții, impresionați de devotamentul câinelui, i-au amenajat chiar și un adăpost.

Oamenii din Nafpaktos, Grecia, au încercat să îl adopte, dar câinele nu a vrut să părăsească sub nicio formă locul respectiv.

În schimb, aceșia i-au construit un adăpost alături de  troița destinată coemorării stăpânului.

Haris fusese un bărbat de 40 de ani care a murit într-un accident de mașină după ce fusese lovit de o betonieră în 2017.

Potrivit relatărilor presei locale, și fratele lui Haris a murit cu câteva luni în urmă.

Câinele, al cărui nume nu este cunoscut, a fost filmat stând la marginea drumului, în locul unde a avut loc accidentul.

Încă nu se știe cum câinele a ajuns acolo ținând cont că locul este situat la peste 10 kilometri de casa stăpânului, relatează Nafpaktia News.

Câinele încă refuză să părăsească zona, chiar dacă temperaturile sunt destul de ridicate, și doar își caută un loc cu umbră în apropiere. 

Acesta este cunoscut în zonă drept Hachiko grecul, numită după bine-cunoscutul Hachiko, câinele din Japonia, care și-a așteptat timp de 10 ani stăpânul într-o stație din Tokyo. 


Foto: Nafpaktia News Tv / YouTube