Halle Berry și Olivier Martinez s-au căsătorit

Publicat: 14 07. 2013, 12:46
Actualizat: 04 04. 2019, 00:13

Actrița americană Halle Berry s-a căsătorit cu logodnicul ei, actorul francez Olivier Martinez, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii intime care a avut loc în Franța, informează contactmusic.com.

Cei doi actori s-au căsătorit la Chateau des Condé din comuna Vallery, în Bourgogne, sâmbătă, în fața a circa 60 de invitați, printre care s-au numărat mama lui Martinez, Rosemarie, și fratele Vincent.

Mireasa a purtat o rochie tradițională albă și a sosit la biserică într-o mașină albă vintage.

Potrivit presei locale, întâi a fost oficiată căsătoria civilă, conform legislației franceze, urmată de ceremonia religioasă, în capela satului.

Petrecerea a avut loc în aer liber.

Halle Berry și Olivier Martinez s-au logodit în timpul sărbătorilor de iarnă din 2011.

Actrița americană, în vârstă de 46 de ani, este însărcinată și va naște peste câteva luni un băiețel Acesta va fi primul copil al cuplului.

Halle Berry mai are o fiică, Nahla, născută în martie 2008, cu fostul ei partener de viață, modelul canadian Gabriel Aubry.

Actrița americană a mai fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice, în perioada 1993 – 1997, și cu cântărețul Eric Benet, în perioada 2001 – 2005.

Francezul Olivier Martinez, în vârstă de 47 de ani, a avut o relație de lungă durată cu cântăreața australiană Kylie Minogue, de care s-a despărțit în anul 2007. A mai avut relații, printre altele, cu Juliette Binoche, Angelina Jolie și Mira Sorvino.

Halle Berry a câștigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestația ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball”, devenind astfel prima actriță afro-americană din istorie care a câștigat această distincție pentru rol principal.

Olivier Martinez a fost nominalizat de două ori la premiile César, câștigând acest trofeu în 1994, cu rolul din „Un, deux, trois, soleil”. Printre filmele în care a jucat se numără „Infidela” (2002), „O nouă primăvară” (2003), „S.W.A.T. – Trupe de Elită” (2003), „Identități furate” (2004), „Pasiune și destin” (2007), „Întâlnire explozivă” (2010).