HARTA țărilor în care cuplurile formate din persoane de același sex pot adopta copii. Statele în care homosexualii sunt condamnați la moarte

Publicat: 08 03. 2018, 10:54

Această săptămână încurajează cuplurile formate din persoane de același sex să se gândească la posibilitatea adopției. 

Mii de copii rămân în îngrijirea statului în întreaga lume, iar legile adopției sunt, de multe ori, greoaie și pentru cuplurile heterosexuale. 

În timp ce membrii comunității LGBT au drepturi aproape egale cu celelalte cupluri în țări cum ar fi Regatul Unit al Marii Britanii, în alte state aceste persoane rămân în afara oricăror drepturi și prevederi legale. 

Potrivit unul raport din 2017, Iranul, Sudanul și Yemenul sunt unele dintre țările în care homosexualitatea este pedepsită cu moartea. 

Printre puținele țări care permit adopția în cazul cuplurilor formate din persoane de același sex se numără cele din majoritatea continentului american, Franța, Spania, Germania, țările nord-europene, dar și Africa de Sud. 

România se încadrează în categoria statelor care nu recunosc drepturile persoanelor cu o altă orientare sexuală.