Harta țărilor în care poți să mori dacă ești gay. Homosexualitatea la nivel mondial

Publicat: 06 07. 2017, 14:51

Și există foarte multe lucruri care să fie sărbătorite în acest context. Premierul Irlandei este primul premier gay din lume. Soțul președintelui homosexual al Luxemburgului s-a alăturat fotografiei de grup a soțiilor de șefi de stat la o întâlnire importantă. Taiwanul a devenit prima țară din Asia care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex și, de curând, țărilor din această categorie li s-a alăturat și Germania. 

Și totuși, mai este mult de luptat pentru drepturile acestor persoane. În fiecare an, Asociația ILGA, organizație a comunității LGBT, lansează un raport al respectării drepturilor omului în cazul acestei comunități la nivel global. 

Cei de la ILGA au realizat și o hartă care arată modul în care sunt tratați homosexualii, lesbienele, transsexualii și bisexualii în fiecare țară a lumii. Homosexualismul intră sub incidența legii în unele țări, iar cei care se declară membri ai acestei comunități sunt condamnați la moarte sau la închisoare pe viață. 

La nivel mondial, doar 23 de state au legalizat căsătoriile între persoane de același sex. De peste trei ori mai multe, însă, sunt cele în care este încă ilegal să fii homosexual. În opt dintre acestea homosexualitatea poate fi pedepsită cu moartea. 

40% din populația lumii trăiește în țări în care oamenii pot fi persecutați pentru orientările lor sexuale și peste 400 de milioane de persoane trăiesc în state în care a fi homosexual poate să îți aducă moartea. 

Harta poate fi accesată și AICI