Imagini dramatice în Noua Zeelandă: Operațiune de salvare a sute de balene eșuate

Publicat: 12 02. 2017, 18:22

Primele balene au eșuat pe 9 februarie. A fost cel mai mare astfel de eveniment din istoria Noii Zeelande. Peninsula a devenit atunci „închisoarea” a aproximativ 400 de balene.

Sute de voluntari au venit pe plajă pentru a ține balenele în viață, udându-le continuu și încercând să le împingă în ocean. Au reușit acest lucru cu aproximativ 100 dintre ele. 

În zilele următoare, alte sute de balene au ajuns la țărm. Dintre acestea, 200 au reușit să se întoarcă în apele oceanului fără ajutorul voluntarilor. 

În ciuda eforturilor acestora, 350 de mamifere au murit, dintre aceastea 20 fiind eutanasiate. 

Experții speră ca astfel de episoade să nu se mai repete, însă sunt în continuare în stare de alertă. 

De asemenea, voluntarii și reprezentanții Departamentului de Conservare trebuie să se ocupe de balenele moarte, pentru că acestea pot exploda în orice moment din cauza acidității prezente în stomacul lor și sub influența temperaturilor ridicate. 

Dincolo de asta, trebuie investigată și cauza acestei eșuări. Cel mai probabil, din cauza faptului că plaja este atât de subțire încât balenele nu au putut detecta prezența ei.