Imagini în premieră din Sezonul 3 al seriei „The Handmaid’s Tale”. Când reîncepe serialul

Publicat: 02 05. 2019, 14:55

Primul videoclip de prezentarea a celui de-al treilea sezon al serialului „Povestea slujitoarei/The Handmaid’s Tale” a fost dat publicității, potriivt Mediafax.

Imaginile arată că aventura lui June, numită Offred în societatea totalitară construită pe deformări ale valorilor religioase, continuă și că lupta personajului va continua. Alături de ea se regăsesc Serena, interpretată de Yvonne Strahovski, comandantul Joseph Lawrence, jucat de Bradley Whitford ca și alte personaje pe care fanii serialului le cunosc din primele două sezoane ale poveștii.

„Erezia: Pentru asta ești pedepsit- nu pentru că faci parte din rezistență”, spune personajul principal în primele momente ale prezentării. „Pentru că, oficial, nu există rezistență. Nu pentru că ajuți oamenii să scape, pentru că, oficial, nu există scăpare”, continuă June.

„Se pare că te pricepi să influențezi oamenii”, îi spune personajului comandantul Lawrence iar imaginile insinuează faptul că June ar putea găsi sprijin pentru Revoluția sa.

„Sunt influentă până la o limită”, spune, la un moment dat, Serena. „Atunci schimbă limita”, răspunde June.

„Fiți martorii nașterii unei revoluții”, încheie producătorii prezentarea viitorului sezon.

Printre secvențele cu explozii și incendii apar și prim-planuri cu personaje ca Moira (Samira Wiley), comandantul Waterford (Joseph Fiennes), Mătușa Lydia (Ann Dowd), Luke (O.T. Fagbenle) și Emily (Alexis Bledel), pe care spectatorii pot spera să le regăsească în noul sezon.

Sezonul trei al seriei „Povestea slujitoarei/The Handmaid’s Tale” va avea premiera pe 5 iunie.

Serialul are la bază romanul distopic cu același titlu scris de autoarea canadiană Margaret Atwood și publicat în 1985.

Romanul „The Handmaid’s Tale” a fost recompensat cu premiul Booker și a fost vândut în peste opt milioane de copii doar în limba engleză. În limba română au apărut două traduceri, una la Corint, în 2006, cu titlul „Povestea cameristei”, și una la Art, în 2016, „Povestea slujitoarei”. În toamnă este programat să apară „The Testaments”, romanul cu care Margaret Atwood a anunțat că va continua povestea care a stat la baza serialului. Editorii au anunțat că noul roman nu va avea legătură cu serialul. Totuși există posibilitatea să se stabilească anumite intersectări cu dezvoltările propuse în scenariul ultimelor sezoane.

Adaptarea TV, cu Elisabeth Moss și Joseph Fiennes, a câștigat un premiu Emmy pentru cel mai bun serial dramă în 2017.