IMAGINI INEDITE din „orașul fantomă” din deșertul Namib. VIDEO

Publicat: 05 02. 2014, 10:09
Actualizat: 20 03. 2019, 16:56

„Orașul fantomă” Kolmanskop din deșertul Namib s-a transformat în ultimii ani într-un obiectiv vizitat de mulți dintre turiștii care ajung în vacanță în Namibia. Aceștia pot vizita, sub supravegherea ghizilor, vechile case din Kolmanskop, multe îngropate pe jumătate în nisip.

Mai multe ponturi pentru un sejur perfect, oferte de vacanță și destinații deosebite din lume pe pagina de Facebook „Tips and Travel”

Kolmanskop a fost cândva o așezare prosperă de mineri. Totul a început în anul 1908 când un muncitor a găsit în zonă un diamant și i l-a arătat supraveghetorului său, un inspector german.

FOTO: Wikimedia Commons/Joachim Huber

După ce au realizat că zona este bogată în diamante, mulți mineri germani s-au mutat aici și au început exploatarea acestora, scrie Atlas Obscura.

FOTO: Wikimedia Commons/Patrick Giraud

Primii mineri și-au construit în Kolmanskop case cu o arhitectură specifică germană, dar și un spital, o sală de bal, un teatru și o școală.

FOTO: Wikimedia Commons/Patrick Giraud

Înainte de Primul Război Mondial, peste 900 de kilograme de diamante au fost exploatate de aici. În timpul războiului însă prețul pietrelor prețioase a scăzut considerabil. Totodată, diamante cu dimensiuni mai mari au fost găsite la sud de Kolmanskop, în Oranjemund. Mulți dintre locuitori au părăsit astfel orașul și s-au dus să lucreze acolo.

FOTO: Wikimedia Commons/Patrick Giraud

Orașul a fost abandonat complet până în anul 1956.

Sursă: YouTube