Imaginile sfâșietoare în care un urs polar moare de foame explică adevăratul impact al încălzirii globale. VIDEO

Publicat: 09 12. 2017, 12:29

Înregistrările video din Arhipelagul Arctic Canadian oferă o imagine clară și sumbră a impactului pe care schimbările climatice îl au asupra urșilor polari din regiune. În filmare apare un urs polar costeliv care se luptă să găsească ceva de mâncare pe pământurile fără urmă de gheață sau zăpadă. 

Scena a fost surprinsă de grupul Sea Legacy în timpul unei expediții pe insula Baffin. „Întreaga echipă Sea Legacy se abținea să plângă și să-și exprime emoțiile în timp ce documenta situația acestui urs polar pe moarte”, a povestit fotograful Paul Nicklen într-o postare pe o pagină de socializare. 

Înregistrarea video arată cum ursul se chinuie să meargă pe pământul uscat, în căutarea hranei. Acesta găsește un coș de gunoi folosit de un pescar și începe să caute acolo, sperând că are norocul să găsească ceva. 

Specialiștii susțin că ursul nu era bătrân și că a murit, probabil, la câteva ore după ce a fost zărit agonizând. Animalul a murit de foame, iar foamea face ca mușchii săi să se atrofieze, să nu mai aibă energie. Este o moarte lentă și dureroasă, după cum explică fotograful Nicklen. 

Toată această suferință este cauzată de încălzirea globală, care conduce la distrugerea habitatului urșilor polari și al altor animale care trăiesc în zona arctică.