În sicriu era o PĂPUȘĂ îmbrăcată în haine de BEBELUȘ. Povestea stranie a unei tinere din Honduras, care a decis să facă ORICE pentru a-și păstra relația

Publicat: 05 08. 2018, 15:17

La sfârșitul lunii iulie, femeia care urma să devină mamă s-a urcat într-un autobuz cu destinația capitala Tegucigalpa, unde urma să nască la spitalul Escuela.

Totuși, în acea seară, tânăra l-a sunat pe Melvin și i-a dat vești îngrozitoare: unul dintre gemeni MURISE în timp ce ea era în travaliu și celălalt trebuia să rămână în spital pentru a primi îngrijiri speciale din partea medicilor.

Sâmbătă, Rosa s-a întors în El Coyolar cu un SICRIU MIC, pentru a participa la un PRIVEGHI ținut de prietenul ei și rudele acestuia. Când oamenii au cerut să vadă fătul mort, femeia le-a zis că sicriul a fost sigilat de medicii de la spital și nu are voie să-l deschidă.

Priveghiul a început și Melvin a fost atât de împietrit de durere, încât prietenii l-au ținut pe brațe, în timp ce doi ciocli coborau sicriul în groapă.

După înmormântare, oamenii s-au concentrat asupra copilului viu, care se lupta pentru supraviețuire în spitalul Escuela. Pentru unii, povestea Rosei a părut însă cusută cu ață albă. Mulți dintre amicii lui Melvin au suspectat că femeia a inventat toată sarcina și restul poveștii dramatice pentru a nu-l pierde pe bărbat.

„Nu se lega ceva”, a declarat Ismael Mejia, un prieten de-al lui Melvin. „Noaptea, am dezgropat sicriul din cimitir. Înauntru am găsit O PĂPUȘĂ, îmbrăcată în haine de bebeluș„.

Prietenii lui Melvin au înregistrat momentul descoperirii „macabre” cu telefonul mobil, pentru a-i demonstra că prietena lui a mințit. Au dus apoi sicriul și dovada video la poliție și i-au înapoiat Rosei păpușa, pentru a-i transmite că știu ce se petrece.

Melvin nu a depus însă nicio plângere împotriva iubitei lui. Totodată, se pare că povestea bebelușului care a rămas în spital din cauza problemelor de sănătate este la fel de falsă, scrie odditycentral.com.